Marţi, 31 martie 2015, polițiștii Postului de Poliție Pârșcoveni, judeţul Olt, au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 41 ani, din comuna Pârșcoveni, despre faptul că și-a ucis soția. La fața locului, s-a deplasat echipa operativă din cadrul IPJ Olt, sub coordonarea unui procuror, care a stabilit că, în timp ce se aflau în locuință, pe fondul unor probleme familiale existente, bărbatul și-a înjunghiat soția cu un cuțit, femeia în vârstă de 29 ani decedând.
Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Bucur Borcan