Pedofili înrăiţi, la „mititica”

Rate this post

 

Un pedofil, în vârstă de 64 de ani, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor. El a fost reţinut de oamenii legii pentru 24 de ore în ziua de 8 mai, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi cerând Tribunalului Călăraşi arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
catuse
Pentru pornografie infantilă, inculpatul era urmărit penal din data de 26 martie 2014, din materialul probatoriu administrat în cauză rezultând  suspiciunea că, în fapt, el a produs mai multe materiale pornografice cu minori, pe care le-a stocat în cadrul unor sisteme informatice pe care le deţinea la locuinţa sa. Asupra lui apasă şi suspiciunea că obişnuia să racoleze minore (în vârstă de 13-14 ani) pe care le ducea la domiciliul său şi de care se folosea în scopul producerii unor materiale pornografice în schimbul oferirii unor beneficii materiale, atât lor cât şi familiilor acestora,  care erau lipsite de mijloace materiale.

Pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, bărbatul era urmărit penal din data de 7 mai 2014, când procurorii DIICOT au dispus extinderea cercetărilor și continuarea urmăririi penale pentru această faptă, deoarece, din declaraţiile persoanei vătămate (o minoră în vârstă de 13 ani) şi ale suspectului, au rezultat indicii temeinice că, în data de 5 mai 2014, între cei doi s-a consumat un act sexual pe care suspectul l-a filmat cu o cameră video.

În aceeaşi zi, un alt pedofil, cetăţean belgian,  a fost reţinut tot pentru pornografie infantilă. În cadrul acestei investigaţii, procurorii DIICOT au cooperat cu poliţiştii din cadrul BCCO Craiova, având suportul tehnic asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale – IGPR. El deţinea în laptopul personal imagini reprezentând minori (chiar şi de 5-6 ani) în ipostaze pornografice şi imagini reprezentând acte sexuale cu minori, existând suspiciunea că unele dintre aceste fotografii au fost făcute la o bază agroturistică din judeţul Mehedinţi.

Acţiunea – alături de investigațiile derulate la Iaşi şi Craiova – face parte din campania derulată de procurorii DIICOT pentru combaterea pornografiei infantile.

 

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close