Joi, 30 martie 2017, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au efectuat 4 percheziţii domiciliare, pe teritoriul județului Olt.
Perchezițiile se desfășoară într-un dosar penal, aflat în instrumentarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, care are ca obiect de cercetare săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.
Persoanele în cauză sunt bănuite că, în perioada 2010 – 2014, în calitate de reprezentanți ai unor instituții publice și administratori ai unor societăți comerciale, ar fi evidenţiat în evidența contabilă cheltuieli care au la bază operațiuni fictive, de la peste 10 firme tip fantomă, prin crearea uni circuit tip suveică, și nu ar fi înregistrat în documentele legale ale societății, în întregime, veniturile obţinute, în scopul diminuării obligațiilor fiscale și sustragerii de la plata bugetului de stat a TVA și a impozitului pe profit. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 14.000.000 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
În vederea audierii, cu privire la faptele săvârșite, 10 persoane au fost conduse la sediul I.P.J. Olt, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment