Persoane reţinute pentru trafic de minore la Bacău

Rate this post

În ziua de 12 august 2015, procurorii DIICOT Bacău şi ofiţerii de poliție judiciară din cadrul BCCO au efectuat 4 percheziţii domiciliare în municipiul Bacău în cadrul unei acţiuni vizând identificarea şi tragerea la răspundere penală a suspecţilor Zamfir Cosmin şi Vascan Teodora cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de minori.
În perioada 2013 – 2015, suspecţii Zamfir Cosmin şi Vascan Teodora au recrutat tinere cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, minore pe care le adăposteau, şi, profitând de starea lor de vulnerabilitate, prin constrângere sau înşelăciune, le obligau la practicarea prostitutiei.
Activitatea infracţională se desfăşura în cazul suspectei Vascan Teodora sub acoperirea unui salon de masaj erotic în diferite locaţii din Bacău, locaţii în care atât numita Vascan Teodora cât şi tinerele recrutate de aceasta îşi ofereau serviciile sexuale în schimbul unor sume de bani cuprinse între 100 şi 300 lei. Clienţii erau racolaţi prin intermediul unor cărţi de vizită distribuite de taximetrişti sau prin intermediul unor anunţuri pe internet sau în presa locală. În cazul suspectului Zamfir Cosmin persoanele vătămate erau exploatate în diferite apartamente sau în zona unor hoteluri.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău, vor fi aduse, în vederea audierii, 8 persoane.
Acţiunea a fost efectuata cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de către DOS- SOS Bacău.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close