Polițiștii olteni au sancționat contravențional o societate comercială cu amendă în valoare de 25 000 lei.
În ziua de marți, 25 aprilie 2017, acționând pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică și Secției de Poliție Rurală nr.1 Bobicești au efectuat un control la o societate comercială, cu punct de lucru în comuna Bîrza, ocazie cu care s-a stabilit că între stocul scriptic existent în registrul intrări-ieşiri materiale lemnoase și stocul faptic inventariat de reprezentanţii Ocolului Silvic Balș a rezultat o diferenţă de 3,3 mc. de cherestea răşinoase, ce a fost valorificată fără emiterea avizelor de însoţire sau a altor documente echivalente acestora, conform legislaţiei în vigoare.
Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă, în valoare de 25 000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment