Poţi scoate românii din România dar nu poţi scoate România din români!

Mi s-a părut interesant  acest joc de cuvinte devenit viral printre românii care au participat în data de 28 Noiembrie la defilarea organizată în Downtown Dubai, cu ocazia zilei naţionale a Emiratelor Arabe Unite.  Faptul că un stat alege să îşi sărbătorească ziua naţională  împreună cu toate celelalte ţări, şi chiar le încurajează să defileze în porturi tradiţionale, îmi dă curajul să cred că evenimentele triste din ultimele luni nu au devenit o literă de lege şi că putem să ne mai descreţim frunţile atunci când primim un astfel de  exemplu, venind chiar din partea unei ţări musulmane! Cicero, în vasta sa analiza despre bună guvernare a unui stat aflat în contexul unei modernităţi trendentiale vorbeşte la un moment dat despre structura unui stat puternic, admiţând cu luciditate ca imigranţii fac o ţară mai puternică. Tot Cicero oferă exemplul Romei care devenise dintr-un mic oraş un imperiu puternic primind cu braţele deschise noi cetăţeni pe măsură ce se extindea de-a lungul bazinului mediteraneean. Chiar şi foştii sclavi puteau deveni membri cu drepturi depline ai societăţii. Noii cetăţeni aduc unei ţări un suflu nou şi idei inovatoare. Nu voi dezvolta în acest articol un studiu elaborat asupra conceptului de  identitate, sau naţionalism vs patriotism, despre asta s-a scris mult şi încă poate nu suficient.

Doresc să vă povestesc cum romanii îşi păstrează ancorate în suflet tradiţiile şi obiceiurile chiar şi peste graniţe, şi cât de frumos ştiu să proiecteze acest dor pretutindeni .

După 4 ani petrecuţi de asemenea departe de România, anul acesta am luat hotărârea să pun capăt pribegiei şi să mă întorc acasă! Chiar dacă mereu am susţinut că acasă nu defineşte un punct pe harta ci mai degrabă un sentiment, eşti acasă, acolo unde ai început să te construieşti ca om, şi iei cu tine acest loc oriunde mergi după aceea. Noica scria în jurnalul său de idei că “aşa cum îţi faci o casă în care să locuieşti şi devii, cu ai tăi, îţi poţi face şi un gand-vatrã, în care să te aduni cu toate celelalte gânduri şi să intri în devenire. Aşa simt că sunt „acasă” cu acest neînsemnat început al lui ” a fi întru ceva” . Ori de câte ori mă întorc la el pot cina la sobã sau cu ferestrele larg deschise. ”  Şi este foarte interesant cum oamenii ajung să se raporteze la acest ceva, întru care sunt. Asta defineşte cumva omul. Acest proces  neîntrerupt de modelare şi remodelare continuă a identităţii, un mélange între tradiţiile şi obiceiurile împământenite adânc în spiritul său  şi contextele personale în pluralitatea de lumi în care se învârte.

Participând în urmă cu câteva zile la parada României din Dubai am trăit un sentiment de nedescris. Să port cu mândrie steagul nostru pe un întreg bulevard înconjurat de oameni din peste 120 de ţări, a fost  echivalentul unei doze de adrenalină, un sentiment pe care fiecare dintre noi este cumva dator să şi-l însuşească la un anumit moment dat în viaţă. Am crescut urmărind parada de 1Decembrie fie la televizor , fie în frigul de afară, uitându-mă atent la oamenii în paltoane negre care fie priveau în gol la mulţime, fie salutau leneş cu mâna la tâmplă. Încă de atunci şi până azi, nu am găsit un răspuns la retorica paradei militare menită să ne facă să ne simţim (mai) romani. Ideea muşchiului militar încordat care efectiv monopolizează întreaga sărbătoare naţională i-a determinat pe oameni fie să-şi piardă interesul, fie să iasă în stradă doar pentru tradiţionalul ciolan cu fasole. Ne lipsesc exemplele, ne lipseşte entuziasmul. Îmi doresc să văd pe stradă şi oamenii care ne-au reprezentat la diverse competiţii şi evenimente în lume, îmi doresc ca şi ei să defileze, pentru că în zâmbetul lor sigur vom regăsi şi noi, cei de pe margine, un strop din determinarea şi mândria lor de romani.

Da, poate a fost nevoie să particip anul acesta la paradă romanilor din Dubai pentru a realiza că alte lucruri trezesc în mine mândria de a fi român. Acum puteţi spune desigur de unde necesitatea aceasta de a te mândri cu ceea ce eşti. Cred că ţine de igienă mentală a fiecăruia, ca să nu spun de cea a spiritului civic. Trebuie să te simţi cumva pentru a te putea implica în viaţa cetăţii. Dacă nu te încearcă nici măcar un minim sentiment de apartenenţa, atunci nu numai că nu te vei implica, dar tu ca şi individ te vei afla că o corabie în derivă, întocmai cum spunea şi Cicero, iar mai înaintea sa Platon, fără posibilitatea de a-ţi găsi “portul” – scopul propriei existente. Merg până intr-acel punct în care afirm că identitatea naţională, sentimentul apartenenţei la un grup, este cel mai de seamă etalon al nivelului de democratizare a unei societăţi, de unde necesitatea de a ne întreba mai des “cine suntem?” (Samuel Huntington)  şi nu doar în preajma zilei de 1 Decembrie.

Parada romanilor din Dubai, cu ocazia zilei naţionale a Emiratelor Arabe Unite a simbolizat pentru fiecare dintre noi un răspuns la întrebarea de mai sus. Niciodată nu am fost de acord că ne putem manifesta doar caracterizaţi de gregarism. Acolo, fiecare am fost un roman în felul nostru, în straie populare diferite, din zone diferite, zâmbind diferit, fluturând steagul emiratez sau pe cel românesc, şi totodată am fost pentru câteva ore, România ca un întreg.

În ziua defilării, emiratele au transmis un mesaj puternic întregii lumi. Nu este important să investeşti doar în promovarea valorilor tale ca stat, pentru că evoluţia spre modernitate nu se face prin prisma localismului autohton, ci prin acceptarea şi promovarea tuturor valorilor adunate sub acoperişul tău.

Poate că fotografiile noastre nu sunt la fel de expresive ca cele realizate la 1 Decembrie 1918 de Samoilă Mârza, dar cu siguranţă emana o căldură similară! La mulţi ani România, la mulţi ani românilor de pretutindeni!