Categories: Stiri

Proiect naţional „COPILĂRIE FĂRĂ DELINCVENŢĂ” implementat la Olt

Rate this post

În perioada octombrie 2014 – martie 2015, se derulează la nivel naţional proiectul „Copilărie fără delincvenţă”, finanţat din granturile „Prevenirea şi lupta împotriva criminalităţii” (ISEC) ale Comisiei Europene. Proiectul îşi propune creşterea eficienţei programelor de prevenire a delincvenţei juvenile la minorii cu vârsta sub 14 ani.
La nivelul judeţului Olt, şcoala selectată pentru implementarea şi derularea acestei campanii a fost Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII „Constantin Brâncoveanu”, din Slatina, în cadrul căreia, în cursul lunii aprilie a.c. a fost aplicat un sondaj de opinie precampanie, în vederea identificării nevoilor concrete de informare a beneficiarilor. Scopul acestui demers a fost evaluarea nivelului general de informare cu privire la consecinţele pe care le implică adoptarea unor comportamente antisociale la minorii sub 14 ani, precum şi cunoaşterea metodelor de prevenire a delincvenţei juvenile.

Activităţile propuse a fi desfăşurate în cadrul acestei campanii vor fi coordonate de către membrii Grupului de coordonare a campaniei, respectiv reprezentanţi ai Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii din I.P.J. Olt, D.G.A.S.P.C. Olt şi ai Şcolii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu”. De asemenea, unul dintre pilonii campaniei, care urmăreşte creşterea gradului de implicare şi responsabilizare a copiilor, prin cooptarea lor în organizarea evenimentelor preventive, este reprezentat de Consiliul prevenirii delincvenţei.
Astfel, la nivelul Şcolii Constantin Brâncoveanu, va fi instituit Consiliul de Prevenire a Delincvenţei, format din 10 elevi, atât din rândul celor cu comportament meritoriu, cât şi al celor cu probleme de comportament, selectaţi în urma discuţiilor purtate cu conducerea şcolii, cu profesorii diriginţi, cu consilierul educativ/psihologul şcolii. Rolul acestui consiliu va fi acela de a sprijini implementarea campaniei preventive în această şcoală, prin transmiterea informaţiilor furnizate de către membrii Grupului de coordonare. Toţi elevii participanţi, concret ,,ambasadorii” campaniei, la aceste consilii, vor fi recompensaţi cu premii, asigurate din fondurile proiectului.
La finalul fiecărei luni specifice campaniei, după derularea activităţilor planificate, cu elevii din şcoală şi părinţii acestora, vor avea loc evaluări parţiale ale campaniei pentru a identifica şi remedia eventuale dificultăţi întâmpinate.

Bucur Borcan

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021