Destul de mulți sunt cei care cântăresc opțiunile diverse privitoare la construirea unei case. Un procent destul de mare din cei ce vizează o astfel de investiție în viitorul apropiat au în vedere soluția privitoare la proiecte de case duplex, atât în varianta clasică, dar și în cea ce include mansarda.
Decât achiziționarea locuinței la gata, construirea acesteia după nevoie și aspecte personalizate vine ca o propunere mult mai convenabilă din partea celor ce sunt specializați în proiectare. Atât pentru a reduce din costurile care ar fi fost în mod normal, cât și pentru a avea căminul mult visat, ajutorul unui proiectant constituie opțiunea preferată de tot mai mulți.
În această privință, proiectele realizate de Smart Home Concept par a se plia perfect pe nevoile utilizatorilor, întrucât respectă cu fidelitate toate aspectele legale, cele ce vizează confortul deplin, dar și preferințele utilizatorilor. Diverse proiecte case duplex se găsesc pe smarthomeconcept.ro, alături de posibilitatea de personalizare, respectiv de realizarea unora noi.
Duplexul – ce este și în ce măsură reprezintă o soluție de viitor?
Este vorba despre locuința alcătuită din două gospodării. Intrarea se face separat pentru fiecare dintre aceasta, însă o serie de facilități sunt comune. Se pare că este o opțiune tot mai des solicitată, semnele fiind destul de clare că reprezintă o alternativă de viitor.
Faptul că permite realizarea unor economii substanțiale constituie un avantaj major, ce atrage tot mai multe persoane. Atunci când costurile se împart la doi, cu atât mai accesibile sunt condițiile de trai corespunzătoare.
De exemplu, terenul pe care se va realiza construcția ulterior finalizării proiectului va fi proprietatea ambelor familii, care vor contribui în mod egal sau după înțelegere la achiziționare. Atât privitor la acesta, cât și la celelalte cheltuieli care vor urma, în mod concomitent suma necesară din partea fiecăruia va fi una mai mică.
Care sunt avantajele de care au parte cei ce se orientează spre proiecte case duplex?
În general casele duplex sunt de două tipuri – cele simetrice, în oglindă, și cele cu nivele superioare. Dacă în cazul primei variante ambele familii au condiții identice, cealalată soluție presupune existența unor etaje superioare. Astfel o familie locuiește la parter și alta la etaj. În acest din urmă caz nu împart decât pereții.
Căile de acces ale caselor de tip duplex sunt separate. În general acestea sunt complet separate, numai accesul la utilități, eventual și terenul fiind comune. Este aspectul care asigură costuri de până la 30% mai mici. În același timp reprezintă o opțiune avantajoasă pentru că ambele părți vor face economii la utilități – intră aici costurile aferente iluminatului și încălziri, dar și faptului că pereții sunt comuni. Atât timp cât există înțelegere între cei care au luat decizia de a investi într-un proiect de casă duplex, respectiv în construirea propriu zisă a acesteia, conviețuirea va fi una plăcută și lipsită de probleme.
Legat de cine va fi proiectantul potrivit, o serie de aspecte trebuie luate în considerare pentru o decizie finală corespunzătoare. La o căutare rapidă în mediul online după cuvinte cheie de genul proiecte case duplex, rezultatele ar putea pune utilizatorul în dificultate. În condițiile în care acestea sunt destul de diverse și numeroase, aprecierea lor după serviciile ce includ reprezintă un bun punct de plecare. În acest sens, Smart Home Concept își întâmpină clienții cu diverse proiecte de acest tip, atât în varianta clasică, dar și în cea personalizată.
Iată un exemplu de proiect, disponibil de altfel și pe smarthomeconcept.ro.
Referitor la compartimentare, acesta include parterul (prima locuință) și etajul care reprezintă locuința numărul 2. Astfel, prima locuință – la comun, dispune de o camera de zi – respectiv de locul pentru servirea mesei de 26.5 mp, de bucătăria de 14.25 mp, de camera tehnică de 6.65 mp, de grup sanitar – 3,25 mp, hol și casa scării – 10.30 mp, respectiv spălătoria de 3.65 mp.
Etajul, adică cea de-a doua locuință – include 3 dormitoare (de 10.30 mp, 13.75 mp, respectiv 12.40 mp), holul și casa scării de 12.20 mp și baia de 6.70 mp. Pe smarthomeconcept.ro se pot vizualiza și celelalte detalii referitoare la proiect, respectiv informații despre suprafața utilă, cea construită desfășurată, prețul proiectului complet, respectiv cel pentru construcția la roșu.
Desigur, există posibilitatea de personalizare a acestuia. Modificările se pot realiza după preferințele fiecărui client. Spre exemplu, includerea garajului este opțională, la fel și adăugarea unui beci. Cei care doresc să modifice suprafața camerelor pot face acest lucru fără a li se percepe costuri suplimentare.
Cei interesați de astfel de servicii, respectiv de proiecte case duplex, dar nu numai de acest tip, găsesc în Smart Home Concept un aliat de încredere.
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment