În ziua de 23 aprilie 2018, procurori din cadrul DI.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați şi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor MARIN DUMITRU zis „Mitică” în vârstă de 41 de ani, MARIN IULIAN în vârstă de 34 de ani, MARIN IOANA în vârstă de 67 ani, PĂTRAŞCU TINCUŢA în vârstă de 33 ani şi MARIN DUMITREL-SORIN în vârstă de 29 ani, cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori în formă continuată și trafic de persoane în formă continuată.
Inculpaţii Marin Dumitru zis „Mitică”, Marin Iulian, Marin Ioana, Pătraşcu Tincuţa au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane cu exploatarea îndelungată a victimelor pe teritoriul Italiei, grup infracţional organizat intrafamilial la care începând cu toamna anului 2013 a aderat şi inculpatul Marin Dumitrel-Sorin.
S-a reţinut că în perioada 2007 – 2018, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, membrii grupului infracţional au recrutat prin inducere în eroare utilizând metoda „Loverboy”, prin răpire şi constrângere, profitând de imposibilitatea de a se apăra şi de starea de vădită vulnerabilitate, trei victime minore şi cinci victime majore pe care ulterior le-au transportat, transferat, adăpostit şi primit în scopul exploatării sexuale. Inculpaţii le-au luat şi le-au reţinut actele de identitate victimelor, punându-le în pericolul real de îmbolnăvire, atât „la stradă” cât şi în imobile închiriate pe teritoriul Italiei, însuşindu-şi sumele obţinute din practicarea prostituţiei în sumă de peste 300.000 euro.
La data de 23.04.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat un număr de cinci percheziţii la domiciliile şi locuinţele fără forme legale ale inculpaţilor situate pe raza județelor Galați și Brăila, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe mijloace de probă necesare pentru dovedirea activităţii infracţionale. Totodată au fost găsite şi ridicate două autoturisme, bunuri achiziţionate din sumele de bani obţinute din exploatarea victimelor traficului de persoane şi traficului de minori şi utilizate în activitatea infracţională, bijuterii şi suma de 4.500 EUR.
La data de 24.04.2018, inculpaţii au fost prezentaţi la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Județean Galaţi şi Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.
Bucur Borcan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.