Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt, împreună cu poliţişti specializaţi în combaterea criminalităţii organizate (SCCO) din Olt, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul IJP Olt şi cu suportul tehnic asigurat de SRI, au destructurat o grupare infracţională faţă de membrii căreia există suspiciunea rezonabilă că au exploatat sexual, pe teritoriul Spaniei, mai multe tinere recrutate din judeţele Olt şi Dolj.
Magistraţii Curţii de Apel Craiova au admis în ziua de 8 mai 2014 cererea procurorilor DIICOT – BT Olt de arestare preventivă pentru 30 de zile a şase persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat. Toţi inculpaţii sunt cetăţeni români, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală în data de 28 aprilie 2014 pentru infracţiunile mai sus enumerate. La acea dată, publicaţia noastră a semnalat cazul respectiv.
Cei şase inculpaţi recrutau tinere şi minore din municipiul Caracal şi din localităţile adiacente, în scopul exploatării lor sexuale în localitatea spaniolă Benidorm. Conform probelor, membrii grupării promiteau tinerelor obţinerea unor locuri de muncă bine remunerate, le transportau în Spania, unde le deposedau de actele de identitate şi de telefoanele mobile, apoi – prin folosirea de violenţe şi ameninţări – le exploatau sexual, prin plasarea ca “prostituate la stradă”, încasând sumele de bani obţinute din aceste activităţi. Probele administrate arată că numai de pe urma a două tinere – eleve ale unui colegiu din Caracal – pe care membrii grupării le-au recrutat în aprilie 2011 şi le-au obligat să întreţină raporturi sexuale cu peste 20 de bărbaţi, zilnic, timp de patru luni, gruparea a câştigat suma de 170.000 de euro.
Proxeneţii fuseseră reţinuţi pentru 24 de ore în data de 28 aprilie, dar magistraţii Tribunalului Olt au decis atunci cercetarea lor în stare de libertate. Joi, 8 mai, Curtea de Apel Craiova a admis contestaţia procurorilor DIICOT – BT Olt şi au dispus, aşa cum am precizat, emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele lor.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment