Raporturi sexuale cu minore şi pornografie infantilă, la 73 de ani!

Rate this post

În ziua de 18 noiembrie 2015 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Mehedinţi au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului DULGHERU PETRE, în vârstă de 73 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de de „act sexual cu un minor” şi „pornografie infantilă”.
Începând cu anul 2012, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul DULGHERU PETRE a întreţinut la domiciliul său relaţii sexuale cu minore având vârste cuprinse între 13-16 ani pe care le-a înregistrat, fără acordul acestora. Ulterior, inculpatul a postat materialele pornografice, în mediul online, pe un site de profil.
La data de 16 noiembrie 2015, cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost găsite 38 de medii de stocare optice, care conțineau imagini video ce redau activitatea infracțională a inculpatului. De asemenea, cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost găsite două camere video ce se aflau conectate la reţeaua electrică şi care erau disimulate în cutii de carton, iar pe televizorul din încăperea în care se afla inculpatul rula un film în care acesta întreţinea raporturi sexuale cu una dintre persoanele vătămate.
Inculpatul DULGHERU PETRE urmează să fie prezentat Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările continuă în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close