DIICOT şi BCCO Timişoara au efectuat la data de 16 aprilie 2015 un număr de 46 percheziţii domiciliare pe teritoriul judeţului Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate. În perioada noiembrie 2014 şi până în prezent, acest grup a falsificat monedă, fiind identificate bancnote contrafăcute în cupiură de 50 euro. Din investigaţiile efectuate s-a reţinut că bancnotele falsificate au fost obţinute de către o parte dintre membrii grupării, pe o filieră de contrafacere a bancnotelor, cu conexiuni în Italia.
Există suspiciunea rezonabilă că membrii grupării au furnizat sute de mii de bancnote falsificate unor persoane de încredere care au aderat la grupul infracţional organizat şi care, la rândul lor, le-au pus în circulaţie în mod direct ori prin intermediul unor „săgeţi”.
Modul de operare a constat în iniţierea unor relaţii comerciale de mică amploare, care le-a permis plata în numerar, cu bancnotele falsificate, în diferite modalităţi:
– prin diferite achiziţii de produse de la persoane fizice, care au postat anunţuri pe site-uri de profil, în special telefoane mobile şi autoturisme;
– prin cumpărături efectuate în anumite magazine mici, de cartier, unde membrii grupării au invocat faptul că au asupra lor numai bancnote euro apelând la comercianţi pentru a le accepta plata în valută;
– prin schimburi valutare către persoane fizice care erau atrase de cursul avantajos leu/euro propus de către suspecţi;
– prin plăţi către taximetrişti pentru cursele efectuate de către suspecţi.
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Timişoara vor fi aduse, în vederea audierii, 60 de persoane.
Suportul de specialitate al operaţiunii a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi SIIPI Timişoara. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul IPJ Timiş, Serviciului Operaţiuni Speciale şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş.
Bucur Borcan