În ziua de 09 mai 2017, polițiştii de investigații criminale, din cadrul Poliției municipiului Slatina şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 34 de ani, din Slatina, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de șantaj.
Bărbatul este bănuit că, ar fi pretins suma de 2.000 lei de la o tânără, pentru a nu face publică o filmare cu caracter compromiţător.
Marți, 9 mai 2017, polițiștii slătineni au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict, pe raza municipiului Slatina, în urma căreia bărbatul a fost surprins în momentul în care primea de la tânără suma de 2.000 lei.
A doua zi, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina și instanței de judecată. Împotriva acestuia, a fost dispusă măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Inculpatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Un alt caz a fost depistat la Corabia, județul Olt. Polițiștii din Olt și ai Direcției Operațiuni Speciale au surprins în flagrant delict și au efectuat o percheziție la locuința unui bărbat bănuit că ar fi șantajat 2 femei și le-ar fi cerut 4.500 de euro dobândă pentru bani dați cu camată. Cel în cauză a fost reținut.
În ziua de 10 mai 2017, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Corabia și ai Direcției Operațiuni Speciale, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au desfășurat pe raza orașului o acțiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat, bănuit de șantaj și camătă.
Acesta a fost surprins în timp ce primea 2.000 de euro, bani pe care i-ar fi pretins de la două femei, din localitatea Corabia, județul Olt.
Din cercetări a reieșit că, folosindu-se de amenințări, bărbatul le-ar fi solicitat victimelor, în total, 4.500 de euro, bani care ar fi reprezentat dobânda aferentă unor sume pe care acesta le-ar fi împrumutat celor două femei.
Pentru documentarea întregii activități infracționale, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința celui în cauză, în urma căreia au fost ridicați 1.840 de euro şi documente din care ar fi reieșit implicarea acestuia în cămătărie.
Față de bărbatul, de 33 de ani, din localitatea Corabia, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment