Compania petrolieră Chevron va plăti Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) suma de 73.450.000 USD, în urma rezilierii a trei acorduri petroliere de concesiune, fără respectarea obligațiilor financiare prevăzute de Legea petrolului.
Decizia aparține Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris (ICC Paris), cea mai importantă instituție de arbitraj comercial internațional, care a fost solicitată să se pronunțe în litigiul dintre Chevron și ANRM. Potrivit deciziei, compania Chevron este obligat să plătească ANRM suma de 73.450.000 USD, la care se adaugă dobânda legală stabilită la nivelul ratei de referință a BNR + 8%, calculată începând cu data de 23.10.2014 până la data plății integrale, precum și cheltuielile arbitrale suportate de ANRM.
În procesul de soluționare a litigiului cu Chevron, ANRM a fost reprezentată de Casa de avocatură Zamfirescu Racoți & Partners, specializată în servicii de consultanță în domeniul afacerilor și de reprezentare în soluționarea litigiilor.