Sărbătoare aniversară a pompierilor olteni

Rate this post

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt aniversează sâmbătă, 13 septembrie, 166 de ani de la cel mai important moment din tradiția armei pompierilor – lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de Pompierii Bucureșteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară română. Începând cu anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată oficial Ziua Pompierilor din România.
pompieri
Pentru a marca acest eveniment, în săptămâna premergătoare zilei de 13 septembrie, I.S.U. Olt și Asociația Sportivă ,,Pompierul” Olt au organizat o serie de competiții și concursuri de minifotbal, tenis de câmp și șah, la care au participat peste 100 de cadre ale inspectoratului. Cei mai buni concurenți au primit cupe diplome și echipament sportiv din partea A.S. ,,Pompierul” Olt.
Seria activităților dedicate Zilei Pompierilor din România va continua, sâmbătă, 13 septembrie, începând cu ora 11.00, în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Olt, unde vor fi citite mesajele oficialităților centrale și județene cu ocazia Zilei Pompierilor din România și se vor acorda diplome de onoare instituțiilor care au sprijinit activitatea Inspectoratului. Manifestările vor continua, pe platoul din fața Instituției Prefectului-județul Olt, cu prezentarea echipamentelor și tehnicii de intervenție în situații de urgență a pompierilor olteni. De asemenea, se va organiza un punct de informare preventivă a cetățenilor.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close