Poliţiştii din întreaga ţară acţionează pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, cât şi pentru asigurarea unui trafic rutier fluent, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.
POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ:
Înainte de a pleca la drum mai lung, trebuie verificată întotdeauna starea tehnică a autovehiculului. De asemenea, este bine să vă interesaţi cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi.
Puteţi obţine informaţii permanent cu privire la condiţiile de trafic rutier şi la eventualele rute ocolitoare, prin intermediul Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Circulaţi adaptând permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Autoturismul trebuie echipat corespunzător. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilului, antigelului şi al lichidului de parbriz.
Pentru evitarea aglomerărilor, recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic care tranzitează punctele de frontieră rutiere existente la graniţă, îi informăm că, accesând aplicaţia (http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/), se pot vizualiza punctele de trecere a frontierei, care sunt marcate, în funcţie de trafic şi timpii de aşteptare în culori diferite.
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment