Şase premii acordate designerilor români la Ediţia 2015-2016 a celei mai mari competiţii de design din lume – A’ Design Award and Competition

Rate this post

A’ Design Award and Competition, cea mai mari competiţie de design din lume, vă aşteaptă înscrierile până pe 28 februarie 2017

Printre cei 1276 de câştigători din 88 de ţări ai ediţiei A’ Design Award and Competition 2015-2016 se află 3 designeri români – Paul Stet, Antonio Meze şi Alina Rizescu – şi agenţia de branding AMPRO Design, cu 3 premii la prestigioasa categorie Packaging Design. Designurile câştigătoare au fost premiate de un juriu de 70 de experţi în artă şi industrie din cele peste 20.000 de proiecte înscrise în 94 de categorii diferite de design care cuprind designul spațial şi industrial, comunicare, modă, tehnologie și designul de sistem.

Datorită numărului de țări participante și al categoriilor de concurs, A’ Design Awards and Competition este cea mai mare competiţie de design la nivel internaţional, care onorează proiecte exemplare de design din întreaga lume şi aduce împreună designeri, arhitecţi, artişti, branduri şi companii de pe 5 continente.

AMPRO Design a câştigat 3 premii pentru ambalaje la seminţe, medicamente şi… şampanie

Echipa agenţiei Ampro Design a primit un număr impresionant de trei premii A’ Design Award la categoria Design de ambalaj, premii acordate unui procent de 3% dintre designerii participanţi: primul pentru rebrandingul seminţelor NutLine, al doilea pentru designul original al sticlei de şampanie Selfpromo, iar al treilea pentru designul a 25 de ambalajele de medicamente şi suplimente alimentare Dr. Hart.

„Dr. Hart este brand naţional de suplimente alimentare de la Sensiblu, unul dintre cele mai mari lanțuri farmaceutice din România. Proiectul a fost creat de la zero, iar identitatea vizuală oferă brandului o vizibilitate foarte bună. Scopul principal al designului de ambalaj a fost de a crea o legătură profundă între consumator și brand – iar acest lucru s-a dovedit a fi posibil prin aducerea la viaţă a doctorulului casei”, explică Irinel Ionescu, Creative Director al echipei premiate.

Agenţia multipremiată nu este la primul premiu A’ Design Award pentru Packaging Design. Echipa condusă de Irinel Ionescu a mai obţinut, la aceeaşi categorie, un premiu în 2012 şi 3 premii în 2013 şi a primit titlul de „a design hero” pentru inovaţie şi viziune în design.

Mai multe informaţii şi imagini la adresa:

https://competition.adesignaward.com/design.php?ID=46630

Paul Stet – aur pentru un accesoriu fashion pentru tabletă

Timişoreanul Paul Stet, cu studii de design industrial la Paris, a fost laureat cu aur la categoria  Fashion and Travel Accessories Design, pentru un accesoriu tip carcasă, foarte modern, din trei tipuri de piele, de ţinut tableta pe umăr, ce poate fi prins de bretelele pantalonilor.

În ultimii ani, designerul Paul Stet a fost implicat în crearea de bunuri de consum pentru producția de masă, care variază de la echipament sportiv la ustensile de bucătărie. El a creat cu succes produse pentru diverse branduri din întreaga lume, cea mai mare satisfacție lui fiind aceea de a vedea o conexiune profundă între oameni și proiectele sale. Paul Stet a lucrat ca designer industrial în Thailanda şi Marea Britanie. Din 2015 este designer pentru Meze Headphones, compania băimăreană a  următorului designer român premiat…

Mai multe informaţii şi imagini la adresa:

https://competition.adesignaward.com/designer.php?profile=157873

Antonio Meze – aur pentru căşti audio

Designerul industrial Antonio Meze, fondatorul brandului Meze Headphones din Baia Mare, a primit aur la categoria Music, Audio and Sound Design pentru căştile Meze 99 Classics.

Scopul designerului a fost de a schimba percepția căștilor ca dispozitive tehnice sau accesorii din plastic, ieftine și de a crea un produs matur de care clientul să se îndrăgostească. Căștile Meze 99 Classics,foarte elegante și ușor de purtat, sunt o combinaţie între designul modern, meşteşuguri tradiţionale și elemente de excelență tehnică și estetică.

Experienţa internaţională a lui Antonio Meze acoperă 8 ani şi domenii diverse, precum telefoane mobile şi amenajari interioare în Bangkok, cercetare de materiale pentru schi în Londra, căști şi ochelari de protecție pentru industria de motociclete în Hollywood etc.

Mai multe informaţii şi imagini la adresa:

https://competition.adesignaward.com/designer.php?profile=152183

Alina Rizescu – argint pentru ambalaj de spăun

Arhitecta Alina Rizescu, creatoarea şi proprietara companiei de design RIZI, a creat în colaborare cu managing partner-ul Bogdan Ștefănescu, ambalajul săpunului eco de lux Soapmill, produs de meşteri transilvăneni, un ambalaj rafinat, menit să invite potenţialii consumatori să descopere calităţile produsului.

Designul ambalajului Soapmill reflectă respectul brandului pentru frumuseţea naturii şi eleganţa ei discretă. Este delicat și puternic, amintind de femeile educate şi active profesional, care reprezintă publicul-țintă. Cutiile au culori pastelate, fiind acoperite cu texturi in relief inspirate de modele naturale și flori sălbatice, combinate cu modele tradiționale rafinate.

Mai multe informaţii şi imagini la adresa:

https://competition.adesignaward.com/designer.php?profile=141368

Pasionaţii de design din întreaga lume sunt invitaţi să descopere galeria completă a câştigătorilor, care prezintă toate designurile de top din ediţia 2015 – 2016 a competiției şi interviuri cu designerii câştigători. Ediţia 2015 – 2016 a celei mai mari competiţii de design s-a încheiat, însă înscrierile la competiţia din 2016-2107 sunt acum deschise.

Designerii, artiştii arhitecţii interesaţi şi companiile din domeniu pot să se înregistreze și să-şi prezinte proiectele originale din ultimii 10 ani pe http://www.premiulpentrudesign.com//#register. Pe lângă prestigiosul trofeu A’ Design, câştigătorii beneficiază gratuit de o expoziţia fizică şi virtuală a proiectelor, includerea în anuarul competiţiei – oferit gratuit reprezentanţilor de presă acreditaţi şi companiilor de profil, precum şi de o amplă campanie de PR şi de servicii de consultanţă şi mediere în design.

 

A’ DESIGN AWARD – MARCĂ A EXCELENŢEI ŞI A SUCCESULUI

Obiectivul principal al A’ Design Award and Competition este de a promova lucrările şi activitatea participanţilor premiaţi – arhitecţi, designeri, ingineri şi companii – prin campanii personalizate de publicitate şi prin conectarea acestora cu jucătorii-cheie ai industriei, cu scopul de a contribui la dezvoltarea ideilor inovatoare şi excepţionale, indiferent de stadiul acestora (prototip sau finalizat). Scopul final al A’ Design Awards este de a stimula designerii și branduri din toată lumea să creeze produse și proiecte superioare de care să beneficieze întreaga societate.

Titlul de câştigator al unui premiu A’ Design este o marcă a excelenţei în design, recunoscută la nivel internaţional, care atrage atenţia profesioniştilor din domeniile conexe. A’ Design Award & Competition a fost creat pentru promova și recunoaște cele mai bune lucrări de design din toate țările și din toate disciplinele creative.

Prin distincţia A’ Design acordată pentru a celebra lucrările de design premiate, A’ Design Award & Competition promite faimă, prestigiu, publicitate şi recunoaştere internaţională tuturor câştigătorilor A’ Design Award. Logo-ul „A’ Design Award Winner”, oferit tututror designurilor premiate, înseamnă designuri originale, funcționale și eficiente. În fiecare an, proiectele care se concentrează pe inovație, tehnologie, design şi creativitate sunt premiate cu A’ Design Award.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close