Categories: Cultural

Semnificația gesturilor în lumea-ntreagă

Rate this post

Astăzi călătoriile în afara granițelor țării au devenit accesibile tuturor, dar nu toți care pleacă într-o călătorie se pregătesc așa cum trebuie. Unii își cumpără bilet, își fac bagajele și pleacă la aeroport. Pentru aceștia am scris o listă de gesturi care trebuie evitate în alte țări, gesturi care pot crea confuzii sau din contră, pot avea efecte foarte grave.

În majoritatea culturilor, mișcarea de sus în jos a capului înseamnă acceptare, însă în țara vecină, Bulgaria acceptarea înseamnă mișcarea capului de la dreapta la stânga sau invers. În Tahiti, acceptarea se face prin ridicarea sprâncenei.

Salutul, cea mai întâlnită formă de comunicare are de asemenea, semnificații diferite, în țări și culturi diferite. Spre exemplu, în Franța interlocutorii se sărută pe obraz, în Spania se îmbrățișează, iar eschimoșii au binecunoscutul lor sărut cu nasul. În țările arabe femeii îi este interzis că salute un bărbat sau să se asocieze cu un alt bărbat, în afară de soțul ei.

Gestul OK. Foarte cunoscut și des utilizat acest gest de aprobare înseamnă în Sicilia că ești ,,un nimic și vreau să te omor”, în Franța ,,zero” sau,, nimic”, în Japonia înseamnă bani, iar în unele țări mediteraneene acest gest se utilizează pentru indicarea  homosexualității. Un arab, un nord-african sau un sud-american vor înțelege prin acest gest: ,,o să-mi introduc degetul mare în anusul tău”, fiind un gest profund jignitor. În Brazilia, Mexic sau Rusia acest gest arată că ai o părere foarte proastă despre o persoană.

Semnul V, semnul victoriei și al păcii. A fost folosit pentru prima dată la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, de către Winston Churchil. Mai apoi a fost preluat de către hipioți și a devenit foarte popular în timp. Contrar efectelor pozitive, semnul victoriei înseamnă în multe locuri din Europa că te afli pe locul doi. Un britanic va fii foarte ofensat de acest gest deoarece, în regat, este echivalent cu degetul mijlociu arătat persoanei în cauză.

Mâna întinsă sau stop înseamnă în general, oprirea dintr-o activitate. Însă în Grecia lucrurile stau cu totul altfel, acest gest aparent inofensiv exprimă indignarea față de interlocutor sau chiar umilirea acestuia.

Palma întinsă. În India nu este permis să oferi ceva cuiva cu mâna stângă, aceasta este folosită doar pentru igiena personală. În Japonia un cadou se oferă cu ambele mâini, altfel acest gest va fii considerat o jignire.

Și lista poate continua la nesfârșit.

Dialogul dintre oameni ai diferitelor țări și culturi poate fii dificil de înțeles dacă nu ai o educație bine formată în prealabil, mai ales atunci când pleci într-o călătorie, în altă țară a acestei lumi minunate.

 

 

Leave a Comment
Share

Recent Posts

40 de poze cu cei mai frumoși cai

Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…

mai 6, 2021

Top probleme de cuplu în timpul crizei sanitare

Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…

apr. 4, 2021

Lilith, prima soție a lui Adam

Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…

mart. 25, 2021

Istoria sărbătoririi zilei de naștere

Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…

mart. 16, 2021

3 modalități prin care băncile „te mănâncă” de bani

Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…

mart. 2, 2021

Care au fost primii oameni pe Pământ și pe ce altă planetă ar fi putut trăi inițial?

Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…

feb. 22, 2021