Marţi, 25 noiembrie, în urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, în apele râului Teslui, în zona pădurii situată pe raza comunei Cezieni, judeţul Olt, a fost găsit cadavrul unui bărbat de 76 ani, din localitate. În urma examinării sumare a cadavrului, s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violenţă, nefiind suspiciuni de omor. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului municipiului Caracal, în vederea efectuării necropsiei.
În dimineaţa zilei de 19 noiembrie 2014, bărbatul şi soţia sa au plecat cu calul şi căruţa la moara din satul Reşca, comuna Dobrosloveni, iar a doua zi a revenit la domiciliu numai calul şi căruţa. În urma cercetărilor efectuate, în albia pârâului Teslui, în zona pădurii Lunca Râioasă, a fost descoperit cadavrul soţiei.
Poliţiştii efectuează cercetări, în vederea stabilirii împrejurărilor în care persoanele au decedat.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment