În perioada de 10 – 26 septembrie 2014, poliţiştii cu atribuţii pe linie de ordine publică din cadrul I.P.J. Olt au desfăşurat o acţiune pe întreg teritoriul de competenţă al judeţului. Scopul acţiunii a fost acela de apărare a patrimoniului piscicol şi a integrităţii acestuia, combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, colectarea, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea produselor piscicole, precum şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită şi protejarea mediului înconjurător.
În cadrul acţiunii au fost constatate 8 infracţiuni privind pescuitul şi acvacultura, au fost verificate 10 societăţi comerciale şi 67 de autovehicule, iar 10 persoane sunt cercetate pentru comiterea unor fapte penale la regimul piscicol. De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri constând în plase monofilament, o ambarcaţiune şi 203 kg peşte.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment