Tensiunile din peninsula Coreea pot degenera rapid într-un conflict mondial care va atrage în mrejele sale Marile puteri. Deși diplomația lui Trump a convins China să pună presiune pe regimul de la Phenian situația este în continuare tulbure.
Dar cine are dreptate și cine greșește în acest caz?
Pentru adepții unei acțiuni hotărâte împotriva unui regim nord-coreean care amenință siguranța vecinilor săi ,trebuie să aducem aminte că nu Coreea de Nord a început totul. Exercițiile militare comune dintre SUA și Coreea de Sud care se desfășoară periodic simulează un atac împotriva regimului nord-coreean iar acest lucru a întărâtat de fiecare dată conducerea de la Phenian care a răspuns cu lansarea mai multor rachete spre vecinii săi. Iar refuzul lui Trump de a discuta cu liderii nord-coreeni (deși promisese acest lucru în timpul campaaniei electorale) este o mare greșeală a președintelui american.
Deci cine are dreptate?
Este adevărat că un regim precum cel nord-coreean este un pericol pentru supușii dar și pentru vecinii săi însă este evident că SUA sub președintele Trump urmează o Agendă creată cu mult înainte de venirea la putere a lui Donald Trump. Axa Răului, termen promovat de președintele George W. Bush conținea printre țările țintă și Coreea de Nord iar think-tank-ul Project for New American Century descria ca state inamice și deci susceptibile unei schimbări de regim țări ca Iran, Irak, Libia, Siria și Coreea de Nord. Multe dintre statele de pe această listă au suferit schimbări de regim în timp ce altele așteaptă la rând. Este dificil însă de spus dacă Trump va merge până la capăt și-l va detrona de la putere pe Kim Jong Un cum la fel de nesigur este și gradul de implicare al celorlalte mari puteri.
În cazul în care SUA va ataca Coreea de Nord nu ne putem aștepta ca aceasta din urmă să dea înapoi ci dimpotrivă va ataca cu toate forțele vecinii și forțele americane din regiune. În acest moment asupra deznodământului acestei crize plutește incertitudinea iar cea mai mică greșeală se poate traduce într-un Holocaust nuclear.
Autor: Cimpoieru Ciprian