Duminică, 25 ianuarie 2015, în jurul orei 1240, în timp ce se aflau în afara orelor de program, un agent de poliţie şi un jandarm, din municipiul Caracal, şi-au acordat reciproc sprijin şi au intervenit pentru prinderea unui tânăr care agresase un cetăţean, pe o stradă din municipiul Caracal. Imediat după comiterea faptei, tânărul a fost urmărit, prins şi imobilizat de către cei doi angajaţi ai M.A.I., care l-au predat unui echipaj de poliţie sosit în zonă.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că tânărul, în vârstă de 17 ani, împreună cu alţi doi minori, de 13 şi 15 ani, toţi din municipiul Caracal, au urmărit un bărbat în vârstă de 80 de ani şi, pe o alee izolată, prin folosirea violenţei, l-au deposedat de suma de 600 lei.
În cauză, au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, împotriva tânărului, de 17 ani fiind luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Olt. Ceilalţi doi minori sunt cercetaţi în stare de libertate.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment