În ziua de 22 iunie 2015, DIICOT Oradea, BCCO Oradea, Bucureşti, Cluj şi Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au efectuat 16 percheziţii domiciliare în judeţele Bihor şi Arad, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat pe relaţia Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – state din Uniunea Europeană.
În cursul anului 2015, membrii grupării au racolat, găzduit şi transportat migranţi de origine siriană în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României, contra unor sume de cuprinse 8000 si 10000 de euro pentru fiecare migrant. Din probele administrate în cauză a rezultat că grupul infracţional organizat era bine structurat, fiecare membru având un rol bine definit in desfăşurarea activităţilor infracţionale a grupării.
Astfel, liderul grupului infractional organizat, cetăţean turc, a coordonat, atât direct cât şi prin intermediul unor alte persoane, activitatea infracţională a membrilor grupului care se ocupau cu transportarea, cazarea si călăuzirea peste frontiera de stat a României a migranţilor, care, odată ajunşi ilegal in Ungaria, erau preluaţi de alţi membri ai gruparii şi transportaţi până la destinaţie, în state ale Uniunii Europene. Totodată, liderul grupării a racolat migranti de origine siriană iar prin intermediul unor alţi membri ai gruparii infractionale le-a asigurat transportul şi calauzirea din Turcia prin Bulgaria până în România de unde erau preluaţi de alte persoane, de origine siriana sau turcă, care le asigura cazarea şi transportul pe teritoriul României.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu poliţişti din cadrul ITPF Oradea şi IPJ Bihor. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi SIPI Bihor.
Bucur Borcan