Traficant de droguri, prins în flagrant

Rate this post


În ziua de 8 martie 2017, DIICOT Călăraşi a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Niculescu Marius Cristian, în vârstă de 30 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Din luna noiembrie 2016 și până în prezent, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Niculescu Marius Cristian a comercializat pe raza municipiului București droguri de risc, respectiv cannabis, la prețul de 60 lei doza.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că inculpatul Niculescu Marius Cristian a deţinut în apartamentul în care locuia împreună cu mama sa, cantităţi importante de droguri, din care aproviziona zilnic mai mulţi consumatori ce făceau parte din rândul prietenilor sau cunoştinţelor sale.

Miercuri, 8 martie 2017, inculpatul a fost surprins în flagrant în timp ce comercializa droguri de risc, într-un cartier din Bucureşti.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului Niculescu Marius Cristian, situată pe raza sectorului 3 din Bucureşti, a fost găsită şi ridicată cantitatea de 1.164 g. de cannabis, care, pe piaţa neagră valorează aproximativ 80.000 de lei.

Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Călăraşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost realizată împreună cu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close