Procurorii DIICOT Iaşi l-au reţinut, în ziua de 11 mai 2014, pe inculpatul Constantin Velea (36 de ani), din municipiul Iaşi, pentru săvârşirea, în formă continuată şi în concurs real, a infracţiunilor de trafic de droguri de risc, introducere în ţară, fără drept, a drogurilor de risc şi finanţarea comiterii celor două infracţiuni menţionate anterior. Acţiunea a fost posibilă cu cooperarea poliţiştilor de la IGPR, BCCO Iaşi, Direcţia de Operaţiuni Speciale, precum şi a lucrătorilor de la DIPI Iaşi.
Din materialul probatoriu administrat în cauză a rezultat că, în perioada februarie 2013- ianuarie 2014, Constantin Velea a finanţat deplasarea în străinătate a legăturilor sale infracţionale, în scopul procurării din Olanda a cantităţii de circa 4 kg cananbis, activitate infracţională la care a participat în mod personal în cursul lunilor decembrie 2013 şi ianuarie 2014. Totodată, faţă de inculpat există suspiciunea că a finanţat şi coordonat procurarea acestor substanţe aflate sub control naţional de la dealerii de droguri din Olanda şi introducerea frauduloasă în ţară a cantităţilor de droguri de risc de către alţi doi inculpaţi – Mihai Pintilii, zis Mişu, şi Iulian, Iorga, zis Olandez – trimişi deja în judecată de către DIICOT. Drogurile au fost introduse în ţară prin intermediul societăţilor de transport persoane şi coletărie, disimulate în colete.
Inculpatul, reţinut şi dat în custodia Centrului de reţinere şi arest preventiv din cadrul IPJ Iaşi, a fost dus la Tribunalul Iaşi cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, cerere care a fost admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Bucur Borcan