Luni, 13 noiembrie 2017, DIICOT – Structura Centrală a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor RODRIGUES GOMES VERICE, în vârstă de 41 de ani şi LOURENCO DA SILVA WESLLEY, în vârstă de 19 ani, cetăţeni brazilieni, pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc.
Pe 10 noiembrie 2017, la ora 15.10, la PTF-Aeroport Henri Coanda, s-au prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din Sao Paolo (Brazilia) spre Zurich (Elveția) cu tranzit la București, brazilienii Rodrigues Gomes Verice şi Lourenco Da Silva Weslley, împreună cu o altă persoană de sex feminin. Cu ocazia efectuarii formalităţilor de frontieră, existând suspiciuni că aceştia transportă substanţe interzise, persoanele în cauză au fost supuse unui control cu raze X, ocazie cu care au rezultat indicii că inculpaţii dețin în corp, în cavitatea stomacală, substanțe stupefiante.
Prin ordonanța din data de 10.11.2017 a DIICOT-Structura Centrală s-a dispus examinarea fizică, inclusiv investigații și măsuri medicale pentru a se elimina substanțele sau obiectele străine despre care existau indicii că ar conține droguri din corpul inculpaților Rodrigues Gomes Verice și Lourenco Da Silva Weslley.
La data de 10.11.2017, la sediul acestei direcții, în momentul în care a fost prezentă pentru exprimarea acordului în vederea examinării fizice, inculpata Rodrigues Gomes Verice a eliminat 15 (cincisprezece) cașete de culoare albă, iar ulterior,la sediul Spitalului de Urgență Floreasca, a eliminat ultima parte din obiectele deținute în corp, respectiv 114 (unasutăpaisprezece) cașete , cantitatea totală fiind de 1.537 grame de cocaină. De asemenea, data de 10.11.2017 până la data de 12.11.2017, la sediul Spitalului de Urgență Floreasca, inculpatul Lourenco Da Silva Weslley a eliminat la rândul său obiectele deținute în corp, respectiv 43 (patruzecișitrei) cașete de culoare albă, în cantitate totală de 426,4 grame cocaină. În urma cercetărilor efecuate în cauză s-a constatat că inculpaţii urmau să transporte drogurile aflate în corp în Istanbul, Turcia, transportul urmând a se efectua cu autocarul.
În cursul zilei de astăzi inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu popunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov și în colaborare cu polițiști de frontieră din cadrul I.G.P.F- Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București-Otopeni și ai Biroului Vamal Otopeni-Călători.
Bucur Borcan