În ziua de vineri, 5 iunie 2015, DIICOT Craiova a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Ghinea Constantin, Bibașcu Marian și Dragu Marian, precum și propunerea de arestare preventivă faţă de inculpata Vasile Roxana Liliana, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc și mare risc.
În perioada 2014 – 2015, membrii grupului infracţional organizat au procurat ilegal medicamente cu efecte psihoactive, de la depozite și farmacii din București și din județele Gorj și Vâlcea. Ulterior, drogurile de risc erau transportate şi comercializate în țări din zona scandinavă.
În ziua de 4 iunie 2015, inculpații Ghinea Constantin și Bibașcu Marian au fost surprinși în flagrant în timp ce încercau să vândă 10.500 de comprimate cu droguri de risc și 480 de comprimate de droguri de mare risc. La aceeaşi dată au fost efectuate 12 percheziții domiciliare în județele Gorj, Vîlcea și în municipiul București, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate 9.036 de comprimate cu droguri de risc precum şi suma de 9.000 de lei și 890 de euro.
Faţă de inculpaţii Ghinea Constantin, Bibașcu Marian și Dragu Marian Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor BCCO Bucureşti şi Craiova, al Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj şi Vâlcea, precum şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcția Operațiuni Speciale.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment