Traficanţi de droguri, prinşi în flagrant la Piatra Olt

Rate this post

Marţi, 5 mai 2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Olt au prins în flagrant delict doi bărbaţi, în timp ce ridicau două colete cu produse succeptibile a avea efecte psihoactive, de la un oficiu poştal din oraşul Piata Olt. Din cercetări a reieşit că cei în cauză fac parte dintr – o grupare infracţională, care ar fi comercializat droguri de risc şi substanţe cu efecte psihoactive în municipiul Slatina.
Faţă de 4 dintre membrii grupării a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de droguri de risc, şi efectuarea fără drept şi cu intenţie, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege.
În urma acţiunii, care a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, 25 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close