Traficanți de droguri, prinși la Bacău

Rate this post


În ziua de 3 aprilie 2017, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor JALERU ALEXANDRU – FLORIN, PETREA MARIUS-GABRIEL, HUIBAN SERGIU – CRISTIAN, HUIBAN VASILE – LUCIAN şi CIOCAN OANA – MĂDĂLINA, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc în formă continuată şi introducere de droguri de risc în ţară fără drept. În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2016, inculpatii au constituit un grup infracţional organizat al cărui scop a constat în procurarea, deţinerea şi comercializarea zilnică de droguri de risc, respectiv cannabis şi haşiş, către diferiţi consumatori.
În aceeași zi, procurorii, în cooperare cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău au efectuat 11 percheziţii domiciliare în municipiul Bacău, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate 200 de grame de cannabis, 100 de grame de haşiş, 35 de seminţe de cannabis, 6 cântare electronice şi 5 dispozitive pentru mărunţit substanţele vegetale, folosite pentru prepararea şi porţionarea drogurilor, precum și un aparat pentru confecţionarea ţigărilor artizanale și 2 dispozitive pentru administrarea drogurilor prin fumare, tip ,,bong” şi ,,pipă”. De asemenea, au fost ridicate un pistol cu gaze tip ,,Airsoft”, 3 laptopuri, un hard-disk, 18 telefoane mobile şi suma de 4.800 de lei.
În cursul zilei de 4 aprilie, inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Faţă de alţi trei inculpaţi, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ şi Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

Bucur Borcan

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close