În ziua de 4 aprilie 2017, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei din cadrul posturilor de poliție Pleșoiu și Cârlogani, județul Olt, au depistat în zona satului Pleșoiu un bărbat de 44 de ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în timp ce transporta cu autotrenul, la care avea atașată o semiremorcă, cantitatea de 54,45 m3 cherestea rășinoase, ce nu corespunde din punct de vedere al volumului cu cantitatea înscrisă în avizul de însoțire, existând o diferență de 12,18 m3.
În urma celor constatate, societatea comercială, care efectua transportul, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 30000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 modificată, privind sancționarea și stabilirea contravențiilor silvice, iar, ca măsură complementară, s-a procedat la confiscarea cantității de 12,18 m3 cherestea rășinoase, care a fost predată reprezentanților Ocolului Silvic Slatina. Valoarea materialul predat este de 7917 lei.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment