Israelul declară că are dovezi în favoarea faptului că soldatul răpit vineri de către Hamas a fost ucis, astfel distrugând orice armistițiu umanitar.
Israelul a declarat că deține dovezi în favoarea faptului că soldatul Hadar Goldin, în vârstă de 23 de ani, a fost ucis după ce a fost răpit vineri, 1 august 2014.
Acest anunț a fost făcut la câteva ore după ce prim-ministrul Beniamin Netaniahu a promis că va continua campania militară a Israelului în Fâșia Gaza, atât timp, cât este necesar pentru a opri atacurile grupării teroriste, Hamas.
Acest caz, al sublocotenentului ucis după ce a fost ținut prizonier, a devenit cel mai recent punct de aprindere al conflictului, fapt care a determinat un bombardament israelian feroce și apeluri către liderii din întreaga lume, mărturisește The New York Times. Presa israeliană a precizat faptul că la părinții soldatului s-au deplasat ministrul Apărării Moshe Yaalon și rabinul șef al armatei Rafi Peretz, iar mama sublocotenentului a „cerut” ca Israelul să nu își retragă trupele din Fâșia Gaza, atât timp cât trupul fiului ei nu va fi recuperat.