Valul de sinucideri aparente în rândul funcționarilor care au făcut parte din regimul Ianukovici stârnesc speculații

Rate this post

Autoritățile ucrainene neagă că ar avea orice legătură între moartea lui Chechetov, Melnyk și Peklushenko.

ianukovici

Un val de sinucideri aparente în rândul persoanelor care au condus Ucraina în ultimi ani alături de fostul Președintele Viktor Ianukovici a stârnit speculații dacă aceste persoane au încercat să scape de justiție prin sinucideri sau au fost ucise.

Autoritățile ucrainene au negat orice legătură între moartea lui Mykhaylo Chechetov, un parlamentar bine-cunoscut din timp lui Ianukovici, Stanislav Melnyk care făcea parte din regimul lui Ianukovici pe regiunii, precum și Oleksandr Peklushenko, de asemenea, un aliat al președintelui demis.

Ministrul ucrainean de Interne Arsen Avakov a declarat că cei trei politicienii s-au sinucis pentru a evita condamnările din justiţie.

Chechetov, care s-a aruncat în gol de la etajul 17 pe 28 februarie de la fereastra apartamentul său fusese condamnat cu câteva zile mai devreme pentru că a adoptat legi draconice, ca parte a unei represiuni asupra protestatarilor de la Euromaidanul organizat anul trecut.

Stanislav Melnyk, un fost membru în vârstă de 53 de ani a făcut parte din Partidul lui Ianukovici pe Regiuni, a fost găsit mort pe data de 9 martie. A lăsat un bilet de adio în care a cerut iertare tuturor.

Oleksandr Peklushenko a fost, de asemenea, bănuit că a fost organizator al represiunilor regimului Ianukovici. Se crede că el a folosit metode violente pentru a dispersa protestatarii din Zaporizhia, unde a fost guvernator anul trecut. Peklushenko a fost găsit mort joi, împuşcat în gât.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close