În ziua de 17 august 2015, procurorii DIICOT București împreună cu polițiști din cadrul BCCO și SCCO Ilfov au organizat o acţiune de prindere în flagrant a unei persoane de gen feminin, aceasta fiind depistată după ce a remis persoanelor autorizate de procurorii DIICOT, cantitatea de aproximativ 500 grame heroină contra sumei de 11.000 euro.
În baza mandatului de percheziţie emis în cauză, s-a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la adresa din Bucureşti, ocazie cu care au mai fost găsite încă 2 pachete ce conţineau o substanţă pulverulentă, de aproximativ 1 kg heroină, cu o valoare de piață de 55.000 euro. Cercetările au fost extinse și față de o altă suspectă, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
În ziua următoare s-a dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata prinsă în flagrant, s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore, iar prin referatul din aceeași zi s-a propus Tribunalului București arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, a inculpatei.
Procurorii au beneficiat de suportul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Bucur Borcan