În ziua de 18 noiembrie 2014, DIICOT Iaşi a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Cărăbuş Mihăiţă (30 de ani) şi Cărăbuş Constantin (33 de ani), sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunilor de violare de domiciliu, viol şi pornografie infantilă.
În noaptea de 08/09 septembrie 2014, profitând de faptul că proprietarii unui imobil, situat într-o comună a judeţului Iaşi, nu se aflau acasă, au pătruns în locuinţa acestora, de unde au luat-o cu forţa pe fiica lor – o minoră în vârstă de 14 ani, au scos-o din camera în care dormea împreună cu fratele ei în vârstă de 12 ani, au dus-o în curtea imobilului, unde au lovit-o şi au obligat-o să întreţină două raporturi sexuale care au fost filmate cu telefonul mobil de un al treilea bărbat, care îi însoţea. Ulterior, inculpaţii au transportat-o pe minoră înapoi în locuinţă, ameninţând-o cu cuţitul la gât că dacă va spune cuiva ce s-a întâmplat o vor omorî.
Procurorii DIICOT Iaşi au solicitat miercuri, 19 noiembrie 2014, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi inculpaţi. Solicitarea DIICOT a fost admisă, pe numele lor fiind emise mandatele de arestare preventivă.
Bucur Borcan
Recunoscut ca fiind frumos, calul a fost dintotdeauna cel mai fidel prieten al omului. Caii…
Află care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile în timpul pandemiei, care sunt efectele…
Astăzi nu este un secret pentru nimeni că Adam a avut o primă soție -…
Este pur și simplu imposibil de stabilit cu exactitate data exactă a apariției unei tradiții…
Nu este surprinzător faptul că marile bănci obțin în fiecare an un profit din ce…
Despre existența primilor oameni (omul de Cro-Magnon sau Homo sapiens, care provin din Africa) pe…
Leave a Comment