În arhitectură, inginerie și protecția pasivă la foc, termeni precum „barieră de fum”, „barieră de foc” sau „separație de fum” apar frecvent în discuțiile privind siguranța clădirilor. Deși par similari, acești termeni desemnează concepte diferite, fiecare având un rol specific în prevenirea propagării incendiilor și a fumului. O întrebare care revine des în practică este dacă o barieră de fum are nevoie de un grad de rezistență la foc? Răspunsul nu este simplu, dar necesită o înțelegere clară a tuturor elementelor implicate.
Acest articol lung, detaliat și profesional, are ca scop să răspundă în mod clar și complet la această întrebare, să clarifice noțiunile esențiale legate de barierele de fum și să ofere un cadru de referință tehnic pentru proiectanți, manageri de clădiri, inspectorii pentru prevenirea incendiilor și toți cei implicați în siguranța la incendiu.
Ce este o barieră de fum?
O barieră de fum (sau, conform terminologiei tehnice, „închidere de fum”) este un element constructiv sau un sistem montat într-o clădire, proiectat pentru a limita răspândirea fumului în timpul unui incendiu. Rolul ei principal este controlul mișcării fumului, care, în cazul unui incendiu, reprezintă cel mai periculos factor pentru viețile omenești— responsabil pentru aproximativ 80% din decesele legate de incendii.
Fumul este un amestec toxic de gaze, particule și vapori care, odată generat, se extinde rapid prin clădire, obstrucționând evacuarea, împiedicând intervenția forțelor de urgență și destabilizând sistemele de ventilare și climatizare. Prin urmare, controlul fumului nu este doar o măsură de confort, ci o măsură esențială de siguranță vieții și bunurilor.
Barierele de fum pot fi realizate din diverse materiale: tencuială, plăci de gips-carton speciale, materiale termoizolante, cortine ignifuge, sau pot include și echipamente automate, cum ar fi clapete de fum sau sisteme de oprire a ventilației. Ele sunt, în general, montate în tavan, pe anvelope de compartimente, sau în jurul golurilor de trecere (conducte, scări, ascensoare etc.).
Conform standardelor internaționale și naționale, barierele de fum fac parte din sistemul de protecție pasivă la foc, alături de bariere de foc, compartimentarea la foc, izolarea structurilor și protecția îmbinărilor.
„În cazul unui incendiu, timpul cel mai valoros este cel dintre detectarea flăcărilor și incapacitatea de a respira. Controlul fumului poate adăuga acele minute critice necesare pentru evacuare și intervenție.” — Prof. Dr. Ing. Mihai Popescu, specializat în siguranță la incendiu, Universitatea Tehnică de Construcții București
Unde sunt necesare barierele de fum?
Implementarea barierelor de fum nu este opțională în multe tipuri de clădiri. Ele sunt obligatorii prin lege în anumite categorii de clădiri, în funcție de destinație, înălțime, suprafață sau numărul de ocupanți. Locurile cele mai frecvente unde sunt necesare bariere de fum sunt:
- Clădiri înalte (peste 28 m) — conform normativelor SR EN 12101 și NP 057, în clădirile înalte, barierele de fum sunt esențiale pentru prevenirea „efectului de coș”, prin care fumul se ridică rapid în zone superioare.
- Spații publice deschise — cum ar fi holuri, centre comerciale, spații de așteptare, muzee — unde fumul se poate extinde fără bariere fizice.
- Parcaje închise (subterane sau etajate) — datorită emisiei mari de monoxid de carbon și altele gaze toxice în cazul arderea autovehiculelor.
- Clădiri medicale (spitale, policlinici) — unde evacuarea pacienților este dificilă și lentă, iar controlul fumului este esențial pentru supraviețuirea în zonele neafectate.
- Clădiri de învățământ și creșe — unde numărul mare de persoane cu mobilitate redusă implică nevoia de evacuare rapidă și protejată.
- Coridoare lungi sau care deservesc mai multe camere într-o clădire publică — pentru a preveni formarea de „tuneluri de fum”.
- Zone de tranziție între compartimente de incendiu — unde este necesară o separare temporară a fumului înainte de activarea sistemelor active de evacuare a fumului.
De asemenea, barierele de fum sunt obligatorii în jurul golurilor de trecere pentru cabluri, conducte, ventilatoare, ascensoare sau scări — pentru a preveni „efectul de sifon”, prin care fumul poate trece neobservat între etaje sau zone diferite ale clădirii.
Barieră de fum vs. barieră de foc
Este o confuzie comună să considerăm că „barieră de fum” și „barieră de foc” sunt sinonime. Deși ambele au roluri în protecția la incendiu, ele sunt conceptual și funcțional diferite.
| Criteriu | Barieră de fum | Barieră de foc |
|---|---|---|
| Funcție principală | Limitarea răspândirii fumului | Previnierea propagării flăcărilor și căldurii |
| Rezistență la foc | Nu este întotdeauna necesară (dar poate fi recomandată) | Esențială — trebuie să aibă un grad de rezistență la foc declarat (RF 30, RF 60, RF 120 etc.) |
| Etanșeitate | Trebuie să fie etanșă la fum (la rece și la cald) | Trebuie să fie etanșă la flăcări, gaze fierbinți și căldură radiantă |
| Durată de acțiune | Acționează în faza inițială și de creștere a incendiului | Acționează pe toată durata estimată a incendiului |
| Materiale | Materiale ușoare, folii, cortine, plăci speciale | Beton, zidărie, oțel protejat, plăci ceramice ignifuge |
Bariera de foc este un element de construcție rezistent la foc, proiectat să oprească propagarea incendiului între compartimente de incendiu pentru o durată stabilită (ex: 30, 60, 120 minute). Aceasta face parte din compartimentarea pasivă la foc și trebuie să respecte o serie de standarde stricte de performanță la foc.
Pe de altă parte, bariera de fum poate fi realizată chiar și din materiale care nu au rezistență la foc ridicată, dar care sunt etanșe la trecerea fumului — în special în faza inițială a incendiului. Totuși, în multe cazuri, barierele de fum sunt integrate în bariere de foc, astfel încât să îndeplinească ambele funcții.
„Dacă o barieră de foc este un zid care ține flăcările la distanță, o barieră de fum este un ecran care ține fumul departe de căile de evacuare. Una oprește focul, cealaltă oprește sufocarea.” — Capitan Ciprian Ionescu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București
Barieră de fum vs. Barieră de fum
În termeni tehnici, există o diferență între „barieră de fum” și „separație de fum”, deși în practică cei doi termeni sunt adesea folosiți interschimbabil.
- Bariera de fum se referă la un element construit pentru a limita mișcarea fumului între zone diferite. Este o componentă fizică, ca un zid parțial, o tavan suspendat, o fereastră laterală sau un perete fals. De obicei este permanentă și trebuie să fie etanșă la fum, dar nu neapărat rezistentă la foc.
- Separația de fum este un concept mai larg. Se referă la procesul de divizare a spațiilor pentru a controla fumul și poate include:
- Bariere de fum fizice,
- Sisteme active de evacuare a fumului (ventilatoare, extractoare),
- Presurizarea scărilor sau a zonelor de evacuare,
- Strategii de ventilare controlată.
Practic, separația de fum este strategia generală, iar bariera de fum este unul dintre instrumentele utilizate în acea strategie.
Exemplu: Într-un centru comercial, separarea de fum poate consta în:
- Bariere de fum suspendate deasupra holului central,
- Sisteme de evacuare a fumului prin acoperiș,
- Presurizarea scărilor de evacuare,
- Blocarea ușilor cortină în caz de incendiu.
În acest scenariu, barierele de fum sunt componente esențiale, dar nu singurele.
O barieră de fum este considerată un perete sau o podea rezistentă la foc?
Aici apare o dilemă frecventă în practică: poate o barieră de fum să înlocuiască un perete rezistent la foc? Răspunsul este clar: nu, dacă nu îndeplinește condițiile pentru clasificarea la foc.
Un perete rezistent la foc sau o podea rezistentă la foc este un element structural sau nestructural care trebuie să reziste la foc timp de o anumită perioadă, fără să sufere colaps, fisurare semnificativă sau transmitere excesivă a căldurii. Clasificarea sa este exprimată în minute (RF 30, RF 60, RF 120 etc.).
O barieră de fum, în schimb, este, în primul rând, un element de etanșeizare. Ea poate fi montată pe un perete rezistent la foc sau poate fi un element neîncadrat în sistemul structural. În multe cazuri, barierele de fum sunt montate pe tavan și coboară doar parțial în spațiu, fără să ajungă la podea. Ele nu susțin sarcini structurale și nu sunt concepute pentru a opri focul, ci doar pentru a opri fumul.
Totuși, există situații în care o barieră de fum trebuie și să aibă rezistență la foc. De exemplu:
- Dacă bariera de fum face parte dintr-un zid care limitează un compartiment de incendiu,
- Dacă este montată într-o zonă unde există riscuri de foc prelungit,
- Dacă este specificată astfel de proiect, de către autoritatea competentă sau de normativele aplicabile.
În concluzie, o barieră de fum nu este automat un element rezistent la foc, dar în anumite condiții poate fi proiectată să îndeplinească ambele funcții — etanșeizare la fum și rezistență la foc.
Care este clasificarea unei bariere antifoc?
În România, clasificarea elementelor de construcție la foc se face conform SR EN 13501-2, care face parte din sistemul european de clasificare la foc. Elementele pasive de protecție la foc — inclusiv barierele antifoc — sunt testate și clasificate în funcție de performanța lor în condiții de incendiu.
Clasificarea unei bariere antifoc (sau a oricărui element pasiv) se bazează pe trei criterii principale:
- Stabilitatea structurală (R) — capacitatea elementului de a-și menține rezistența mecanică.
- Etanșeitatea (E) — capacitatea de a preveni trecerea flăcărilor și a gazelor fierbinți.
- Izolația termică (I) — capacitatea de a limita transmiterea căldurii de la fața expusă la cea neexpusă.
Pentru o barieră antifoc, clasificarea poate fi:
- E 30, E 60, E 120 (doar etanșeitate),
- REI 30, REI 60, REI 120 (toate cele trei criterii),
- EI 30, EI 60 (dacă nu are rol structural, dar are etanșeitate și izolație).
De exemplu:
- Un perete de compartimentare între două unități comerciale poate avea REI 120,
- O barieră de fum montată temporar poate avea doar E 30 sau E 60, în funcție de cerințe.
Este esențial ca toate barierele antifoc să fie certificate și să aibă un raport de testare emis de un laborator acreditat.
„Clasificarea la foc nu este doar o formalitate tehnică — este o garanție că elementul va face ceea ce promite într-o situație reală de viață și moarte.” — Dr. Ing. Elena Radu, expert în standarde europene privind protecția la incendiu
Ce este un indice de rezistență la foc de 1 sau 2 ore?
În vorbirea comună, se menționează adesea „rezistență la foc de 1 oră” sau „2 ore”. Acești termeni corespund, în realitate, clasificărilor standardizate exprimate în minute:
- 1 oră = 60 de minute → clasificare RF 60 sau REI 60
- 2 ore = 120 de minute → clasificare RF 120 sau REI 120
Aceste valori indică timpul minim pe care un element de construcție (perete, pardoseală, acoperiș, gol de trecere etc.) trebuie să reziste în condiții standard de incendiu, fără să piardă:
- stabilitatea structurală,
- etanșeitatea,
- izolația termică.
O barieră de foc clasificată REI 60 trebuie să mențină cele trei funcții timp de 60 minute într-un test standardizat (conform SR EN 1363-1), în care temperatura crește conform unei curbe timp/temperatură standard (curba ISO 834).
De ce este important acest interval?
- O oră este suficientă pentru evacuarea majorității clădirilor,
- Două ore sunt necesare în clădiri înalte, industriale sau strategice (centrale electrice, institute de cercetare, spital mare etc.),
- Permite intervenția forțelor de urgență fără riscul de colaps imediat.
Care sunt cerințele pentru o barieră antifoc cu o durată de 1 sau 2 ore?
Pentru o barieră antifoc care trebuie să aibă o rezistență la foc de 1 oră (60 minute) sau 2 ore (120 minute), trebuie îndeplinite următoarele cerințe majore:
1. Materialul și structura
- Utilizarea de materiale necombustibile sau greu combustibile (beton, zidărie, oțel cu protecție ignifugă, plăci ceramice),
- Grosimea și densitatea trebuie să corespundă cerințelor de izolație termică,
- Armare adecvată pentru a preveni spărturile și crăpăturile.
2. Îmbinări și racorduri
- Toate îmbinările (colțuri, racorduri cu alte elemente) trebuie să fie sigilate cu materiale ignifuge certificate,
- Golurile pentru trecerea instalațiilor (conducte, cabluri) trebuie etanșate cu sisteme de trecere prin pereți rezistenți la foc (STP) certificate pentru durata respectivă.
3. Stabilitate structurală
- Elementul trebuie să suporte sarcinile proprii și eventualele sarcini laterale fără deformații critice,
- În cazul pereților portanți, trebuie să existe o analiză structurală la foc conform SR EN 1991-1-2 (Eurocode 1, Partea 1-2).
4. Testare și certificare
- Produsul sau sistemul trebuie testat în laborator conform standardelor europene (SR EN 1363-1, SR EN 1364-1, SR EN 1366-1 etc.),
- Certificatul de conformitate trebuie să fie valabil și emis de un organism notificat.
5. Instalare corectă
- Montajul trebuie efectuat conform instrucțiunilor producătorului și a proiectului autorizat,
- Orice modificare neautorizată poate compromite întreaga performanță la foc.
6. Întreținere și verificare
- Barierele antifoc trebuie inspectate periodic pentru deteriorări, fisuri sau modificări neautorizate,
- Se recomandă verificări anuale sau după orice lucrare de reparații în zonă.
„Un perete RF 120 este eficient doar dacă a fost instalat corect, menținut și, mai presus de toate, neafectat de modificări necontrolate.” — Ing. Cătălin Mănescu, inspector CSPCIS București
Cum se calculează gradul de rezistență la foc?
Calculul gradului de rezistență la foc este un proces tehnic complex, care implică simulări, teste de laborator și evaluări normative. În practică, nu „calculăm” direct rezistența la foc, ci o determinăm prin testare sau o estimăm prin metode analitice conform standardelor europene.
Există două metode principale:
1. Metoda experimentală (testare în laborator)
- Elementul este montat într-un cuptor la foc standardizat,
- Este expus la o temperatură care crește conform curbei ISO 834 (de exemplu, 538°C la 5 minute, 842°C la 30 minute, 1150°C la 2 ore),
- Se măsoară:
- Timpul până la pierderea stabilității (R),
- Timpul până când flăcările apar pe fața neexpusă (E),
- Temperatura maximă pe fața neexpusă și creșterea medie de temperatură (I),
- Rezultatul este declarat ca REI x min.
Această metodă este cea mai precisă și este obligatorie pentru produse noi sau sisteme neîncadrate în standarde consolidate.
2. Metoda analitică (calcul conform Eurocode)
- Se folosesc modele matematice pentru a simula comportamentul elementului la foc,
- Se iau în considerare:
- Tipul materialului (beton, oțel, lemn etc.),
- Grosimea,
- Armarea,
- Condiții de rezemare,
- Sarcini aplicate,
- Se aplică standardele:
- SR EN 1992-1-2 (pentru beton),
- SR EN 1993-1-2 (pentru oțel),
- SR EN 1994-1-2 (pentru structuri compozite),
- SR EN 1995-1-2 (pentru lemn),
- SR EN 1996-1-2 (pentru zidărie).
Această metodă este utilizată în proiectarea structurilor pentru a anticipa performanța la foc, mai ales în cazul în care testarea fizică ar fi costisitoare sau imposibilă.
3. Metoda prescriptivă
- Multe elemente au performanțe standardizate bazate pe experiență și date experimentale anterioare,
- Exemple:
- Un perete de beton armat de 15 cm poate avea REI 120,
- O placă de gips-carton dublu strat cu 50 mm izolație poate avea REI 60,
- Aceste valori sunt preluate din manuale și baze de date naționale sau europene.
Este important de reținut că orice sistem integrat (ex: perete + trecere instalații) trebuie evaluat ca un ansamblu. Un perete REI 120 poate deveni REI 30 dacă trecerea unei conducte nu este corect etanșată!
Rolul barierei de fum în sistemul global de protecție la incendiu
Protecția la incendiu nu se bazează doar pe un singur element, ci pe o abordare sistemică. Barierele de fum joacă un rol crucial în această strategie, mai ales în combinație cu:
- Detectoare de fum și alarme — pentru a semnala incendiul cât mai repede,
- Sisteme active de evacuare a fumului — ventilatoare, acoperișuri mobile, clapete de fum,
- Iluminat de siguranță și căi de evacuare marcate — pentru a ghida oamenii în afară,
- Instruire și simulări de evacuare — pentru a reduce panica,
- Compartimentarea la foc — pentru a limita propagarea focului.
Fără bariere de fum, chiar și cele mai sofisticate sisteme active de evacuare a fumului pot eșua. Fumul se răspândește prea rapid și poate afecta zone care ar trebui să rămână sigure.
Reglementări și normative aplicabile în România
În România, proiectarea și implementarea barierei de fum este reglementată de următoarele documente:
- Legea nr. 307/2006 privind siguranța la incendiu în construcții — legea-cadru în domeniu,
- Normativul de siguranță la incendiu NP 057-12 — reglementează proiectarea, realizarea și exploatarea sistemelor de evacuare a fumului și căldurii,
- SR EN 12101 (seria) — standarde europene privind sistemele de control al fumului,
- SR EN 13501-1 și SR EN 13501-2 — clasificarea materialelor și elementelor de construcție la foc,
- Codul de proiectare pentru siguranța la incendiu în construcții (actual în dezvoltare, bazat pe Eurocoduri).
Aceste regulamente stipulează clar când este necesară o barieră de fum, ce performanțe trebuie să aibă și cum trebuie să fie integrată în clădire.
Concluzie: O barieră de fum are nevoie de un grad de rezistență la foc?
Răspunsul direct la întrebarea inițială este: nu neapărat, dar poate fi necesar în anumite situații.
O barieră de fum are ca scop principal etanșeizarea spațiilor pentru a preveni răspândirea fumului, nu oprirea focului. Prin urmare, nu este în mod obligatoriu supusă acelorași cerințe de rezistență la foc ca un perete de compartimentare.
Totuși, dacă:
- Bariera de fum face parte dintr-o zonă care necesită protecție la foc (ex: limita unui compartiment),
- Este expusă la riscuri de foc prelungit,
- Este montată într-o clădire de înălțime mare sau strategică,
… atunci va trebui să aibă și un grad de rezistență la foc declarat, conform normelor aplicabile.
Mai mult, integrarea barierei de fum într-un element rezistent la foc (ex: un tavan suspendat între pereți REI 60) este o practică bună — oferă atât controlul fumului, cât și protecția structurală.
Recomandări practice
Pentru proiectanți, constructori și manageri de clădiri, iată câteva recomandări:
- Nu confunda barierele de fum cu barierele de foc — funcțiile lor sunt diferite.
- Consultați întotdeauna proiectul de specialitate și autoritățile competente (ISU) înainte de a instala orice sistem.
- Utilizați doar produse certificate pentru barieră de fum și/sau rezistență la foc.
- Asigurați-vă că toate trecerile instalațiilor sunt etanșate corespunzător.
- Instruiți personalul clădirii despre importanța acestor sisteme.
- Efectuați întreținere periodică și verificați starea barierelor.
Încheiere
Siguranța la incendiu nu este doar o chestiune de instalare de hidranți sau detectoare — este o știință complexă, care implică analiza riscurilor, proiectarea pasivă și activă, și o înțelegere profundă a materialelor și comportamentului focului. Barierele de fum sunt un element esențial al acestei ecuații, iar ignorarea lor poate avea consecințe fatale.
Deci, chiar dacă o barieră de fum nu este întotdeauna rezistentă la foc, ea trebuie proiectată, construită și întreținută cu același nivel de seriozitate ca orice alt element de siguranță. Pentru că, în cele din urmă, cea mai bună protecție nu este oprirea focului — este oprirea fumului.
„Nu luptăm doar cu focul. Luptăm cu timpul, cu panica, cu lipsa de aer. O barieră de fum bine făcută îți dă, mai presus de toate, ceva pe care nu-l poți fabrica în clipa incendiului: timp.” — Căpitan Florin Marinescu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași
Autor: Ing. Alexandra Munteanu, expert în protecție pasivă la foc
Data: Noiembrie 2025
Sursa: Normative românești și europene privind siguranța în construcții, standarde SR EN, consultanți în domeniu, rapoarte ISU
